O piață este un set de cumpărători și vânzători, denumiți în mod obișnuit agenți, care prin interacțiunea lor, atât reală, cât și potențială, determină prețul unui bun sau al unui set de bunuri. Prin urmare, conceptul de structură a pieței este înțeles ca acele caracteristici ale unei piețe care influențează comportamentul și rezultatele firmelor care lucrează pe acea piață.
Principalele aspecte care determină structurile pieței sunt: numărul agenților din piața, atât vânzători, cât și cumpărători; puterea lor relativă de negociere, în ceea ce privește capacitatea de a stabili prețurile; gradul de concentrare dintre ele; gradul de diferențiere și unicitate a produselor; și ușurința sau nu de a intra și ieși de pe piață. Interacțiunea și diferențele dintre aceste aspecte permit existența mai multor structuri de piață, din care putem evidenția următoarele:
–Concurență perfectă: piața eficientă în care sunt produse produs folosind cele mai eficiente tehnici și cea mai mică cantitate de factori. Această piață este considerată nerealistă, dar are totuși un interes special din motive ipotetice și teoretice.
–Concurența perfectă, care include toate situațiile care diferă de concurența perfectă. Vânzătorii și cumpărătorii pot influența determinarea prețului mărfurilor, ducând la pierderi de eficiență. Concurența imperfectă include structuri de piață, cum ar fi:
–Monopol: reprezintă opusul concurenței perfecte. Această piață este compusă dintr-un singur vânzător care, prin urmare, va avea puterea deplină de a stabili prețurile.
–Oligopol: în acest caz, produsele sunt oferite de o serie de firme. Cu toate acestea, numărul vânzătorilor nu este suficient de mare pentru a garanta prețuri de concurență perfecte. Aceste piețe sunt de obicei studiate prin analiza duopolurilor, deoarece acestea sunt mai ușor de modelat, iar principalele concluzii pot fi extrapolate la oligopolii.
–Concurența monopolistă: această piață este formată din un număr mare de firme care produc un bun similar, care poate fi văzut ca unic datorită diferențierii, care va permite ca prețurile să fie menținute mai mari decât costurile marginale. Cu alte cuvinte, fiecare producător va fi considerat monopol datorită diferențierii, însă întreaga piață este considerată competitivă, deoarece gradul de diferențiere nu este suficient pentru a submina posibilitatea efectelor de substituție.
–Monopsony: este similar cu un monopol, dar în acest caz există multe firme care vând produse, dar un singur cumpărător, monopsonistul, care va avea puterea deplină la negocierea prețurilor.
–Oligopsony: similar oligopolilor, dar cu cumpărători. Vânzătorii vor trebui să facă față puterii crescute de negociere a singurilor cumpărători de pe piață, oligopsoniștii.