Formația reticulară se găsește în trunchiul cerebral, în centrul unei zone a trunchiului cerebral cunoscută sub numele de tegmentul. Tegmentul este o secțiune eterogenă a țesutului neuronal care se extinde vertical prin trunchiul cerebral, alcătuind porțiunea trunchiului cerebral care se află între ventriculi și structurile de suprafață, cum ar fi ponsul bazal și piramidele medulare. Deoarece formațiunea reticulară se găsește în miezul tegmentului, ea se întinde și pe lungimea trunchiului cerebral.
Ce este formația reticulară și ce face?
Formația reticulară este o structură foarte diversă care conține diverse nuclee împreună cu numeroase căi ascendente și descendente. Fibrele care traversează formațiunea reticulară conferă regiunii un aspect asemănător rețelei, de unde își ia numele (reticular înseamnă rețea). Datorită eterogenității structurii, precum și a faptului că nu există limite clare între nuclei în cadrul formațiunii reticulare, sa crezut inițial că nu are organizare. Cu toate acestea, acum este clar că formația reticulară este foarte organizată, doar foarte complicată și complexă. Dintre numeroasele grupuri și tracturi celulare găsite în întreaga formațiune reticulară sau conectate la neuronii de formare reticulară, unele demne de remarcat sunt nucleele implicate în producția de neurotransmițători, nucleele asociate cu nervii cranieni, tractele descendente implicate în modularea funcțiilor senzoriale și motorii și tracturile ascendente la excitare și conștiință.
Formarea reticulară găzduiește mai multe grupuri de celule care produc neurotransmițători; aceste populații neuronale au conexiuni extinse în întregul sistem nervos central și sunt implicate în reglarea activității în tot creierul. Una dintre cele mai mari zone producătoare de dopamină din creier, zona tegmentală ventrală, se află în formațiunea reticulară, la fel ca și locus ceruleus, care este cea mai mare colecție de neuroni noradrenergici din creier. Siturile primare de eliberare a serotoninei în creier, nucleii de rafe, se găsesc în apropierea liniei mediane a trunchiului cerebral în formațiunea reticulară. Și, unele dintre cele mai mari locuri de producție a acetilcolinei din creier, nucleul pedunculopontin și nucleul tegmental laterodorsal, se găsesc în formațiunea reticulară a creierului mediu. Neurotransmițătorii sunt produși în toate aceste zone și trimise în întregul sistem nervos central pentru a modula percepția senzorială, activitatea motorie și răspunsurile comportamentale. nucleii motori ai nervilor cranieni; acești nuclei conțin neuroni care sunt responsabili de mișcările motorii din față și cap, precum și de mișcările motorii legate de funcțiile autonome ale organelor viscerale. Circuitele de formare reticulară ajută la coordonarea activității neuronilor din aceste nuclee nervoase craniene și, prin urmare, este implicată în reglarea comportamentelor motorii simple. De exemplu, neuronii de formare reticulară din medulă facilitează activitatea motorie asociată cu nervul vag. Această activitate implică funcții ale sistemului gastro-intestinal (de exemplu, înghițire, vărsături), funcții respiratorii (de exemplu, tuse, strănut, ritm de respirație) și funcții cardiovasculare (de exemplu, menținerea tensiunii arteriale). Neuronii reticulari din medulă și pons contribuie, de asemenea, la răspunsurile motorii orofaciale prin coordonarea activității în nucleii motori pentru nervii trigemen, facial și hipoglossal. Această activitate, de exemplu, permite mișcări ale maxilarului, buzelor și limbii care duc la mișcările necesare pentru mestecat și mâncare. Neuronii de formare reticulară sunt, de asemenea, importanți pentru a facilita funcționarea mușchilor care permit expresii faciale emoționale, cum ar fi râsul sau plânsul, precum și pentru coordonarea mișcărilor ochilor.
Reticularul formarea conține tracturi lungi ascendente (adică călătorind către creier) și descendente (adică călătorind de la creier la corp). Proiecțiile descendente sunt implicate în primul rând cu modularea căilor senzoriale și motorii. De exemplu, proiecțiile se extind de la nucleii rafei până la cornul dorsal al măduvei spinării și pot acționa pentru a inhiba senzațiile de durere. Se crede că aceasta este o componentă majoră a sistemelor descendente de control al durerii care ne permit să suprimăm durerea în anumite situații (de exemplu, în timpul unui eveniment traumatic). Alte proiecții descendente din formațiunea reticulară sunt implicate în controlul posturii și mișcării. Aceste fibre se găsesc în principal în tractul reticulospinal, care se extinde de la formațiunea reticulară pentru a ajuta la menținerea posturii, pentru a facilita mișcările stereotipate, cum ar fi pasul, și pentru a modula tonusul muscular pentru a ajuta sau a inhiba mișcarea.
Formația reticulară poate fi cel mai bine cunoscută pentru rolul său în promovarea excitării și a conștiinței. Această funcție este mediată de sistemul de activare reticulară (RAS), cunoscut și sub numele de sistem ascendent de excitare. Sistemul de activare reticulară conține circuite care își au originea în mai multe zone ale trunchiului cerebral, inclusiv formațiunea reticulară a creierului mediu și urcă spre cortexul cerebral și talamus. Aceste căi sunt predominant asociate cu neurotransmițătorii acetilcolină și norepinefrină, ambele considerând că joacă un rol important în reglarea excitării și a stării de veghe. Neuronii colinergici își au originea în nucleul pedunculopontin și nucleul tegmental laterodorsal, în timp ce neuronii noradrenergici își au originea în locus coeruleus. Fibrele care apar din aceste locații se combină cu alte căi care urcă spre cortexul cerebral și talamus pentru a promova starea de veghe, vigilența și excitația generală. Aceste căi de la formarea reticulară trebuie să fie funcționale pentru a se păstra abilitățile atenționale normale și ciclurile de somn-veghe. Leziunile la căile majore ale sistemului de activare reticulară pot afecta astfel conștiința, iar leziunile severe pot provoca comă sau o stare vegetativă persistentă.