Mea culpa (Română)

În forma actuală a Confiteorului, așa cum se folosește la celebrarea Liturghiei, mea culpa se spune de trei ori, a treia oară cu adăugarea adjectivului maxim („foarte grozav” tradus de obicei ca „cel mai greu”, și este însoțit de gestul de a bate sânul.

Confíteor Deo omnipoténti et vobis, fratres, quia peccávi nimis cogitatióne, verbo, ópere et omissióne: mea culpa, mea culpa, mea maximă culpa. Ideo precor beátam Maríam sempre vírginem, omnes angelos et sanctos, et vos, fratres , oráre pro me ad Dóminum Deum nostrum.	Mărturisesc Dumnezeului atotputernic și vouă, fraților mei, că am păcătuit foarte mult, în gândurile și în cuvintele mele, în ceea ce am făcut și în ceea ce nu am reușit, din vina mea , din vina mea, din partea mea cea mai mare vina grea; de aceea îi cer fericitei Maria pe Fecioară, toți Îngerii și Sfinții, și voi, fraților mei, să vă rugați pentru mine Domnului Dumnezeului nostru.

Potrivit lui Adrian Fortescue, includerea în Confiteor a expresiei mea culpa poate fi urmărită doar la Secolul al XVI-lea.

Cu toate acestea, sintagma latină mea culpa a fost folosită, chiar și într-un context englez, mai devreme de asta. Troilus și Criseyde din secolul al XIV-lea al lui Geoffrey Chaucer îl folosesc într-un mod care arată că era deja o frază religioasă tradițională: „Acum, mea culpa, lord! I me repente. „

Deși Confiteorul nu făcea atunci parte din Liturghie, a fost folosit în administrarea sacramentului Penitenței. În unele forme a inclus deja fraza mea culpa. Astfel, Paenitentiale din secolul al IX-lea Vallicellanum II a avut un mea culpa de trei ori (fără maxim) în forma sa elaborată de Confiteor.

În aproximativ 1220, ritul de penitență publică în Siena pentru cei care au comis crimă a cerut penitentului să arunce el însuși pe pământ de trei ori, spunând: Mea culpa; peccavi; Domine miserere mei („Din vina mea. Am păcătuit. Doamne, miluiește-mă”).