Limba thailandeză, numită și siameză, limba standard vorbită și literară din Thailanda, aparținând familiei de limbi Tai din Asia de Sud-Est. Se bazează în mare parte pe dialectul din Bangkok și împrejurimile sale din regiunea centrală a țării, dar păstrează anumite distincții consonante (cum ar fi l versus r, kl versus k), care sunt de obicei îmbinate în limba vorbită, dar păstrate în ortografie. Alte dialecte, diferind mai ales prin tonuri și într-o oarecare măsură consoanele lor, sunt vorbite în alte regiuni majore ale țării. Acestea sunt nord-estice (de exemplu, în Ubon Ratchathani, Khon Kaen), nordice (în jurul Chiang Mai, Chiang Rai) și sudice (Songkhla, Nakhon Si Thammarat). Dialectele din nord-est sunt similare cu cele din Laos.
Cuvintele thailandeze sunt predominant monosilabice, dar multe sunt polisilabice. Limbajul folosește tonuri pentru a distinge între cuvinte altfel identice. Există cinci tonuri distincte în thailandeză: mijlocie, joasă, scăzută, înaltă și ascendentă. Există 21 de sunete consonante și 9 calități vocale distincte. Inflexiunea lipsește cu desăvârșire în thailandeză, dar compunerea cuvintelor are loc pe scară largă – de exemplu, khamnam „prefață” (literal, „conducerea cuvântului”) și khâwcaj „înțelegere” (literal, „intrare-inimă”). Compușii sinonimi precum hàaŋklaj „îndepărtat” și compușii aliterativi precum ramádrawaŋ „precaut” adaugă mult la expresivitatea limbii. Ordinea cuvintelor thailandeze este destul de rigidă. Propoziția tipică conține subiect, verb și obiect în această ordine – de exemplu, khǎw1 rian2 khanídtasàad3 he1 studii2 matematică3. Modificatorii urmează cuvintele pe care le modifică, ca în phaasǎa1 thaj2 Thai2 language1 sau wîŋ1 rew2 run1 fast2.
Thai încorporează în mod liber cuvinte străine. Poate că cele mai vechi sunt chinezești, dar apar și împrumuturi chinezești recente. Sute de cuvinte elegante și literare sunt preluate din pali și sanscrită, iar cuvinte noi sunt, de asemenea, inventate din rădăcini sanscrită. Există, de asemenea, cuvinte împrumutate din Khmer (limba oficială a Cambodgiei), din portugheza secolului al XVI-lea, din austronesian și, în epoca modernă, din ce în ce mai mult din engleză. Alfabetul thailandez (instituit în secolul al XIII-lea ad) derivă în cele din urmă din tipul sudic al scriptului indic. Scrierea are loc de la stânga la dreapta, iar spațiile indică punctuația, dar nu împărțirea cuvintelor. Alfabetul are 42 de semne consonante, 4 markere de ton și multe markere vocale.